Fabrica Miele Tehnica Brașov are un director orădean

Distribuie articolul

Fabrica Miele Tehnica Brașov are un director orădean, în persoana lui Florin Mureșan. Fabrica din Feldioara, Braşov are peste 300 de angajați și se ocupă cu dezvoltarea de software și subansambluri electronice.

Conform “Bună ziua Brașov”, noul director al Fabrica Miele Tehnica Brașov, Florin Mureșan, a declarat următoarele:

“În această perioadă, interesul prioritar al compania vizează asigurarea sănătăţii angajaţilor noştri şi implementarea măsurilor operaţionale care să asigure continuarea activităţii în condiţii de siguranţă. Un aspect ce diferenţiază Miele de restul companiilor în domeniul electronic este existenţa departamentului de Dezvoltare Software, unde sunt concepute şi dezvoltate programe şi aplicaţii software pentru o gamă variată de electrocasnice şi produse profesionale Miele. Astfel la nivel naţional suntem vizibili nu doar că unitate de producţie, dar şi că un centru strategic de inovare. De asemenea, vom continuă să fim implicaţi activ în comunitate şi educaţie prin parteneriatul strategic pe care Miele îl are la nivel naţional cu mediul academic, pentru dezvoltarea viitoarelor generaţii de specialişti. (…) Am găsit la Brașov o echipă de profesionişti, foarte implicată, construită în cei 10 ani de activitate şi am încredere că vom conținua să implementăm cu succes strategia Miele. Mă bucur că fac parte din familia Miele.”

Florin Mureșan este absolvent al Facultăţii de Electronică din Oradea, acesta are o experiență de 16 ani în industria electronică.

Informațiile publicate de crisanabusiness.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere și cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Distribuie articolul

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *